miercuri, 30 ianuarie 2008

sunt Piromana 100%


Si nu o sa neg niciodata... decat la proces.

Cred ca am observat aceasta ciudata deviatie in comportamentul meu la 5 sau 6 ani. Atunci am dat foc la un sfert din parchet si la un scaun. Inconstienta sau nu... a fost ceva destul de grav. De ce? Pentru ca la momentul acela ne mutam... si in camera respectiva nu era nimic decat un scaun... si bineinteles parchetul. De atunci au fost doar mici tentative soldate cu prosoape si o tigaie arse.

Majoritatea vietii mele am stat in locuinte cu soba... iar placerea mea extraordinara era sa fac focul, sa ard cutii intregi de chibrite. Imi plac la nebunie focurile de tabara... ma incanta sa le privesc.

In ultimele saptamani insa piromania mea, inafara de cateva mici excese cu chibrituri (nimicuri) s-a canalizat asupra lumanarilor. Le modelez, bag tot felul de chestii in ele, de la unghii, chei, pun chibrituri aprinse langa ele sa arda cu flacara mai mare. Un fel de voodoo-iala amarata. Oricum, ma calmeaza foarte tare privitul focului.

Nu e ceva prea grav; inafara de excesele de inconstienta, cred ca raman doar la chibrituri si lumanari.

semnat: Clementina Georgescu (lebada timida si incurcata)

Deviza Clementinei

Eu nu fac garduri, dar astept sa mi se faca curte.


Semnat: Clementina Georgescu (vesnic amorezata si nehotarata)

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Dimineata devreme cu Clementina Georgescu

Alaltaieri m-am trezit de dimineata sa ma duc la posta; mai precis la opt. Nu m-am mai trezit la opt de mult timp; imi place sa imi savurez cele 11-12 ore de somn din sesiune la caldurica sub plapuma de 50 de kg.
Deci, din motive nelamurite si pur altruiste, m-am trezit la opt. Ziua nu a vrut insa sa inceapa bine; si nu a avut nici o legatura cu faptul ca IAR am observat ca nu mi-am spalat blugii de noroiul capitalei. Se pare ca, inafara de sosetele desperecheate (care isi au locul de onoare sub scaunul din spatele usii), nici o pereche completa nu se ivi la orizont (desi cercetarile ulterioare au dezvaluit faptul ca se aflau vreo trei sub tona de haine de pe scaun). Asa ca am luat o soseta scurta pe care scria Sport si una lunga cu dungi rosii si albastre (nu sunt stelista! mi le-a luat mami).
Dupa alte invarteli, nebagate in seama de nimeni din camera, am reusit sa ies pe usa. Aventura mea a continuat cu RATB-ul... daca nu e sa fie clasicul 102, e 27. Mi-era lene sa merg pe jos pana la posta... dar am descoperit ca nu imi place sa merg cu 27; se zgaltaie prea tare. Si totusi, tot cu el m-am intors. Aia de la chioscul de bilete (mi-am zis sa fiu si eu o data finuta si sa nu merg gratis) mi-a dat doua bilete in loc de unul (iar! oare ma simpatizeaza?) si nu am vrut sa-i irosesc darnicia.

semnat: Clementina Georgescu (lebada timida si incurcata)